Spionii – avocați pentru infractorii din România!

Spionii arestați în Germania au fost avocați pentru infractorii din România!
Germania a aflat în mod întâmplător cum serviciile sale vând secrete de stat.
Astăzi procurorii germani federali au confirmat arestarea fostului președinte al BND ( serviciul german de informații externe ), August Hanning, care a condus instituția în perioada 1998-2005. Ulterior el a fost secretar de stat în ministerul de interne după care a activat ca și consultant privat în domeniul securității.
Potrivit procurorilor germani, în primăvara anului 2010, Hanning a ajung la o înțelegere cu Manfred D, fostul său șef de cabinet de la BND, care a rămas în cadrul serviciului de informații până în martie 2026.
Înțelegere era una simplă: Manfred îi livra din interiorul BND informații clasificate, iar Hanning le vindea prin firma sa de consultanță.
Astfel, peste 2.000 de documente clasificate au fost scoase din BND, până de curând, iar ulterior au fost vândute unui serviciu de informații străin. Dar nu este comunicat numele acelui serviciu. Însă există dovezi privind comunicări dintre Hanning și un oficial al unui serviciu străin de informații, pentru mulți ani.
Printre informațiile clasificate regăsim :
– rapoarte de informații destinate cancelariei federale.
– analize despre programul nuclear iranian.
– evaluări privind forțele armate ruse.
– și cel mai critic punct: rapoarte de informații transmise de către agențiile partenere, din țările aliate.
Spre exemplu, informațiile trimise de către CIA, Mi6 sau DGSE către BND, ajungea să fie vândute de către Hanning.
Partea și mai interesantă este cǎ acest caz a fost descoperit din greșeală. În septembrie 2025, poliția din Hamburg a percheziționat locuința și birourile lui Hanning intr-o investigație complet diferită. Cazul controversat Christina Block și răpirea copiilor acesteia.
Printre obiectele ridicate de anchetatori, a fost și un dispozitiv electronic pe care au fost găsite documente clasificate ale BND, iar Hanning nu avea dreptul să el dețină.
Din acest motiv, la începutul anului 2026 autoritățile federale au început o operațiune clasificată pentru a descoperi rețeaua, având în vedere ca anumite documente au ajuns în posesia lui Hanning, după ce încetase mandatul său la conducerea BND.
El este acum acuzat de : trădare, spionaj, obținerea și culegerea secretelor de stat, activitate de agent pentru un alt serviciu străin, iar Manfred este acuzat de complicitate.
Însă timp de aproape 16 ani, cei doi și-au văzut liniștiti de “afacere”, în timp ce statul german nu bănuia cǎ fostul șef și actualul șef de cabinet al BND vând secrete de stat!
Revenind la cazul Christina Block, aceasta este fiica lui Eugen Block, fondatorul lanțului de restaurante Block House. Ea a fost căsătorită cu Stephan Hensel și au patru copii.
După divorț, cei doi nu au reușit să decidă amiabil custodia copiilor. Trei dintre copii au plecat însă la tatăl lor, care locuia în Danemarca, aducând ulterior acuzații mamei lor: acte de violență.
Christina Block l-a angajat pe Hanning pentru a-l compromite pe fostul său soț, prin acuzații false de pedofilie. În plus, Hanning ar fi pus la cale planul de a-i răpi pe copii din Danemarca. Plan care s-a concretizat în 31 decembrie 2023, când doi dintre copii au fost răpiți de la petrecerea de Anul Nou, din Danemarca.
Însă unul dintre copii avea asupra sa un dispozitiv de urmărire. Răpitorii au abandonat mașinile și au continuat drumul spre Germania pe jos, prin pădure, în mijlocul iernii, însă autoritățile germane au reușit să îi prindă.
În acest caz este implicată și o companie din Israel, care ar fi susținut operațiunea Block.
Partea cea mai interesantă? Hanning a lucrat pentru Alexander Adamescu, în dosarul său de extrădare din Marea Britanie. Adamescu era acuzat în România cǎ a mituit judecatori ai Tribunalului București pentru a obține soluții favorabile în dosarele de insolvență ale companiilor tatălui său, Dan Adamescu.
În februarie 2024 Tribunal București a exclus toate probele strânse de DNA, iar mandatul de arestare a fost anulat. După ce instanța din Marea Britanie aprobase extrădarea.
Hanning a susținut în instanța din Marea Britanie cǎ dosarul lui Adamescu este unul politic, creat de serviciile de informații din România și a depus în instanță documente care s-au dovedit a fi false!
A susținut cǎ Victor Ponta cunoaște cazul, pentru cǎ acesta participase la acele întâlniri, depunând la dosar notițe de la acele presupuse întâlniri, atribuite lui Victor Ponta, în care acesta a fi cerut :
“rezolvarea problemei Astra și a lui Adamescu, aliatul lui Traian Băsescu”!
COMENTARII
Conversația continuă aici.
Argumentele sunt binevenite. Păstrează discuția la subiect și respectul față de ceilalți. Comentariile cititorilor sunt moderate înainte de publicare.
Niciun comentariu publicat încă.